Cu permisiunea
redacţiei Monitorului Primăriei Timişoara, preluăm articole care
prezintă în detaliu istoria şi arhitectura cartierului Fabric.
Mai jos este articolul publicat în nr.96 din aprilie 2011.
VIII. Actuala Piaţă Traian
Existenţa cetăţii şi a esplanadei, câmpia pe care era interzis a se construi (planul acesteia la data de 14.04.1772),
au marcat profund structura urbană a Timişoarei. Limita exterioară a
fortificaţiilor a constituit-o glacis-ul, o lucrare de fortificare din
pământ executată cu pantă spre inamic, pentru a „acoperi“ fortificaţiile
de focul artileriei inamice.
Spre nord, unde nu existau mlaştini naturale, s-a amenajat „Inondations
Terrain”, terenul destinat inundării în cazul unui asediu. Terenul era traversat de diguri dispuse în lungul tirului artileriei din cetate.
Acestea aveau menirea a reţine apa în caz de asediu, ca să nu se scurgă
repede - ci să „băltească“, ceea ce nu ar fi permis inamicului să poată
săpa tranşee. Spre exterior „Inondations Terrain” era mărginit de
contraglacis, teren cu pantă spre cetate pentru a reţine apele. De la contraglacis spre exterior se întindea esplanada.
La est de esplanadă s-a întemeiat „suburbia” Fabric, a cărei construire s-a aprobat în anul 1744.
Aceasta era formată din două cartiere: Fabricul Rascian (Fabricul
Sârbesc, cartier locuit de ortodocşi – în care locuiau şi românii) şi Fabricul German, locuit de germani.
Fiecare cartier era organizat în jurul intersecţiei a câte două străzi
perpediculare: actualele Str. Dacilor - Ştefan cel Mare şi Mihalache, respectiv Ştefan cel Mare şi Şcolii (Schulgasse – aceasta era denumirea străveche a străzii).
Aproximativ în anul 1760 suburbia avea aspectul unui sat bănăţean de
câmpie, format din case izolate, amplasate cu latura mică spre stradă.
De la actualul „Podul Dacilor” până la fabrica de bere, construită
începând din 1744 pe amplasamentul actual (al treilea amplasament în
istoria fabricii), „Uliţa Mare” (Hauptgassen, Dacilor -
Ştefan cel Mare) era mărginită numai de „case parter, unele din
zidărie, altele din împletitură de nuiele cu lut”.
La nord şi est de intersecţia Str. Dacilor cu Str. Mihalache s-a amenajat Piaţa Principală,
actuala Pţa. Traian. Ca formă în plan, aceasta reprezenta o replică la
scară mai mică a Pieţei Principale din cetate, actuala Pţa. Unirii.
Singurele construcţii care se păstrează din secolul al XVIII-lea sunt
biserica ortodoxă sârbească Sf. Gheorghe (construită 1745 – 1755, de
care au aparţinut şi românii până în 1863) şi monumentul din
piaţă. Pe planurile din anii 1760 pe acest loc este indicat deja un
monument, anterior deci anului 1774 consemnat pe monumentul actual.
Pe un plan din 1786 apar primele clădiri formând un front continuu
parţial pe latura de nord a pieţii, front tipic pentru arhitectura
urbană, rar întâlnit în satele bănăţene de câmpie.
Iniţial biserica şi turnul ei dominau cartierul (biserica având la intrare coloane - ce astăzi nu mai există - înainte
de a se supraînălţa turnul, aut. construire 16.10.1890, şi a se clădi
edificiul din dreapta ei - aparţinând şi astăzi comunităţii sârbeşti -
Str. Mihalache 1, aut de construire 1894, terminat la 29.07.1895).
Mihai Botescu, Mihai Opriş
Versiunea PDF
Se afișează postările cu eticheta Monitorul Primariei Timisoara. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Monitorul Primariei Timisoara. Afișați toate postările
vineri, 23 noiembrie 2012
miercuri, 21 noiembrie 2012
Accesul monumental în cartierul Fabric: Piaţa Micloşi – Str. Episcop Lonovici
Cu permisiunea redacţiei Monitorului Primăriei Timişoara, preluăm articole care prezintă în detaliu istoria şi arhitectura cartierului Fabric.
Mai jos este articolul publicat în nr.94 din februarie 2011.
VI1 Accesul monumental în cartierul Fabric: Piaţa Micloşi – Str. Episcop Lonovici
Mai jos este articolul publicat în nr.94 din februarie 2011.
VI1 Accesul monumental în cartierul Fabric: Piaţa Micloşi – Str. Episcop Lonovici
Construirea cartierelor actuale Fabric, Iosefin şi Mehala a fost
aprobată în 1744. Între aceste trei cartiere şi Cetatea Timişoarei se
întindea esplanada cetăţii, un câmp lat de 948 m pe
care era interzis a se construi. Această distanţă a fost determinată de
lungimea tirului artileriei din prima jum. a sec. al XVIII-lea. Încă de
la mijlocul sec. al XVIII-lea "bătaia" artileriei s-a extins, dar
cartierele deja construite nu au mai fost demolate. Pentru că bătaia
tunurilor s-a extins în continuare, în 1868 lăţimea esplanadei a fost
redusă la 569 m. Abia atunci a putut fi ocupată cu construcţii zona
dintre actualele pieţe Micloşi şi Romanilor.
Casa Arhiducelui. Una dintre primele clădiri din zona susmenţionată a fost construită imediat după 1868 de către proprietarul de cărămidărie Josef Kunz (pe actualul Bd. 3 Aug. nr. 11 A, B). Edificiul, în stil eclectic istoricist (cu elemente neoclasice), a constitutuit o senzaţie: a fost prima clădire cu două etaje din Fabric. A stârnit nemulţumirea celorlalţi proprietari din Fabric, care se temeau că, dacă se vor construi şi alte "case înalte" valoarea propriilor case, majoritatea numai cu parter, va scădea simţitor. J. Geml (primarul Timişoarei între 1914 – 1919) scrie în monografia sa, că arhiducele Johann Salvator de Habsburg a cumpărat clădirea în 1873. De atunci o învăluie farmecul legendelor. Arhiducele era maior de artilerie.
Conform legendelor ar fi fost mutat la Timişoara din cauza pasiunii ce o făcuse încă de pe vremea când avea 16 ani pentru balerina Milli Stubel, de aceeaşi vârstă, de la Opera Curţii (Hofoper) din Viena.
"Casa Arhiducelui" a rămas vreme îndelungată o surprinzătoare clădire înaltă, un "turn solitar" între Cetate şi Fabric. Abia după parcelarea laturei de sud a actualului Bd. 3 August în anul 1888 se realizează aici un bulevard monumental. Vizavi de Casa Arhiducelui se ridică impunătorul Palat Josef (Lui) Kunz (Str. Ep. Lonovici 1, aut. construire 5.03.1892, terminat 28.10.1892, edificiul s-a ridicat în cca. 8 luni). Din păcate, şi acest superb edificiu, ridicat în stil eclectic istoricist (cu elemente neobaroce, v. frontonul de la intrare), a pierdut statuile, care îi încoronau cornişa.
Vreme de zece ani, Casa Arhiducelui şi Palatul Kunz au constituit poarta monumentală simbolică de intrare în cartierul Fabric. Apoi s-a permis construirea şi s-a realizat şi tronsonul dinspre Cetate al Bd. 3 August.
Prin construirea sinagogii Comunităţii Israelite Statusquo-ante s-a definitivat plastica urbanistică a acestei zone (Str. Ep. Lonovici 2, arh. Lipot Baumhorn, şef şantier Josef Kremer, aut. construire 28.07.1897, inaugurată 3.09.1899). Edificiul, în stil eclectic istoricist cu elemente neoromanice şi “maure“, constituie poate sinagoga cea mai reprezentativă din oraş, disputând această calitate cu sinagoga din Cetate.
Mihai Botescu, Mihai Opriş
Versiunea PDF
Casa Arhiducelui. Una dintre primele clădiri din zona susmenţionată a fost construită imediat după 1868 de către proprietarul de cărămidărie Josef Kunz (pe actualul Bd. 3 Aug. nr. 11 A, B). Edificiul, în stil eclectic istoricist (cu elemente neoclasice), a constitutuit o senzaţie: a fost prima clădire cu două etaje din Fabric. A stârnit nemulţumirea celorlalţi proprietari din Fabric, care se temeau că, dacă se vor construi şi alte "case înalte" valoarea propriilor case, majoritatea numai cu parter, va scădea simţitor. J. Geml (primarul Timişoarei între 1914 – 1919) scrie în monografia sa, că arhiducele Johann Salvator de Habsburg a cumpărat clădirea în 1873. De atunci o învăluie farmecul legendelor. Arhiducele era maior de artilerie.
Conform legendelor ar fi fost mutat la Timişoara din cauza pasiunii ce o făcuse încă de pe vremea când avea 16 ani pentru balerina Milli Stubel, de aceeaşi vârstă, de la Opera Curţii (Hofoper) din Viena.
"Casa Arhiducelui" a rămas vreme îndelungată o surprinzătoare clădire înaltă, un "turn solitar" între Cetate şi Fabric. Abia după parcelarea laturei de sud a actualului Bd. 3 August în anul 1888 se realizează aici un bulevard monumental. Vizavi de Casa Arhiducelui se ridică impunătorul Palat Josef (Lui) Kunz (Str. Ep. Lonovici 1, aut. construire 5.03.1892, terminat 28.10.1892, edificiul s-a ridicat în cca. 8 luni). Din păcate, şi acest superb edificiu, ridicat în stil eclectic istoricist (cu elemente neobaroce, v. frontonul de la intrare), a pierdut statuile, care îi încoronau cornişa.
Vreme de zece ani, Casa Arhiducelui şi Palatul Kunz au constituit poarta monumentală simbolică de intrare în cartierul Fabric. Apoi s-a permis construirea şi s-a realizat şi tronsonul dinspre Cetate al Bd. 3 August.
Prin construirea sinagogii Comunităţii Israelite Statusquo-ante s-a definitivat plastica urbanistică a acestei zone (Str. Ep. Lonovici 2, arh. Lipot Baumhorn, şef şantier Josef Kremer, aut. construire 28.07.1897, inaugurată 3.09.1899). Edificiul, în stil eclectic istoricist cu elemente neoromanice şi “maure“, constituie poate sinagoga cea mai reprezentativă din oraş, disputând această calitate cu sinagoga din Cetate.
Mihai Botescu, Mihai Opriş
Versiunea PDF
marți, 18 septembrie 2012
Accesul monumental în cartierul Fabric: Bulevardul 3 august 1919
Cu permisiunea
redacţiei Monitorului Primăriei Timişoara, preluăm articole care
prezintă în detaliu istoria şi arhitectura cartierului Fabric.
Mai jos este articolul publicat în nr.92 din decembrie 2010.
Accesul monumental în cartierul Fabric: Bulevardul 3 august 1919
Podul Decebal (numit anterior Podul Străzii Parcului, arh. Albert Körössy, ing. Gyözö Mihailich, 1908 - 1909, fig.1) constituie o fermecătoare poartă de intrare (simbolică) în cartierul Fabric. Podul se remarcă prin ornamentele sale unduite, tipice aşanumitului “Stil al Anilor 1900”, în curentul dezvoltat de “Şcoala de la Budapesta”. În limba română acest curent al “Stilului Anilor 1900” a fost denumit “Secession”, aşa cum se numea în limba germană mişcarea similară de la Viena (în maghiară: szeceszió). Adepţii săi proclamaseră “secesiunea”, ruptura definitivă, irevocabilă cu arta perioadei anterioare, încercând să creeze o artă şi o arhitectură complet nouă (în realitate ideal legitim al fiecărei noi generaţii de artişti).
Splendidele edificii, ce le descriem în continuare, s-au construit toate pe terenul fostei “Esplanade”, câmpia pe care până în anul 1892, când s-a renunţat la caracterul de fortăreaţă militară al cetăţii Timişoara, era interzis a se construi.
Depăşind podul, se impune privirii Palatul Neptun (Splaiul Nistrului 1, arh. şi proprietar iniţial László Székely, aut. de construire 30.03.1912, terminat 1914, fig.1). Edificiul a adăpostit multă vreme o baie publică de mari dimensiuni, care avea şi un bazin de înnot (Hungária Fürdö, apoi Baia Neptun). Compoziţia clădirii este dominată de volumele mari, jucate, ale acoperişurilor. Faţada principală, orientată spre pod, prezintă un amplu fronton cu forme unduite. Sub fronton ferestrele sunt ancadrate de pilaştri ionici cu capitele plate, un motiv decorativ care va marca întreaga creaţie ulterioară a arhitectului Székely.
De partea cealaltă a străzii, vizavi de Palatul Neptun, se remarcă, Poarta Parcului Regina Maria, cel mai vechi parc al Timişoarei, denumit şi Parcul Coronini (1862), apoi Parcul Orăşenesc, şi Parcul Poporului. Poarta formează împreună cu podul şi Palatul Neptun un ansamblu stilistic reuşit, unitar şi expresiv.
Alipit Palatului Neptun este Palatul Székely, al mamei arhitectului (Bd. 3 Aug. Nr.1, aut. de construire 8.03.1911, aut. de locuire 24.10.1911 - edificiul s-a ridicat în numai 7 luni şi jumătate, frontonul său apare parţial pe fig.1). Valoarea deosebită a acestui edificiu o reprezintă limbajul plastic bazat pe decorurile “geometrizate”, simple, abstracte, deseori pătrate, corespunzând limbajului “Secesiunii Vieneze” şi prevestind căile pe care arhitectura mondială le va străbate în deceniile următoare. Din păcate la parterul acestei elegante clădiri, deasupra intrării de la colţul dintre Bd. 3 August şi Str. Linţia, s-a construit recent o oribilă copertină în stil “kitsch” (adică de cel mai prost gust).
Palatul Karl Kunz (Bd. 3 Aug. nr. 2, aut. construire 6.09.1902, aut. locuire 29.10.1903, fig.2,3) se remarcă prin dinamismul ornamentelor sale ondulate. Din păcate şi în acest caz, numeroase ornamente s-au pierdut: “săgeata” metalică decorând acoperişul, sculptura monumentală reprezentând un leu care încorona colţul clădirii, “fecioarele” sculptate amplasate între ferestrele de la etajul II, ca şi decoraţiile florale, ce împodobeau balustrada balconului de la etajul I (sculpturi şi ornamente care apar pe numeroase fotografii istorice).
La Palatul Franz Anheuer (Bd. 3 Aug. nr. 5, aut. construire 21.05.1900, aut. locuire 1.04.1901, fig.4) se remarcă personajele feminine şi lirele aurite care decorează etajul II, precum şi ornamentele corespunzătoare curentului Secession.
Faţada Palatului Haymann (Bd. 3 Aug. nr. 7, aut. construire 18.06.1900, aut. locuire 4.04.1901, a doua clădire din dreapta în fig.5) corespunde stilului eclectic istoricist (neobaroc). Deşi cele două palate au fost construite concomitent, ele denotă expresii plastice complet diferite: unul era foarte “modern” pentru timpul respectiv, cel de al doilea, cel cu decoraţiile neobaroce, “anacronic”.
Palatul Miksa Steiner (Bd. 3 Aug. nr. 9, aut. de construire 4.06.1901, aut. de locuire 17.04.1902, fig.5: când încă mai exista “Canalul Morilor” şi podul peste acesta) se remarcă prin traveea cu intrarea principală subliniată printr-o rezolvare plastică unică în Timişoara: între etajele I şi II şi deasupra etajului II sunt reprezentate o provă şi o pupă de corabie! Semnificativ este şi turnul marcând colţul clădirii spre Piaţa Micloşi. Din păcate şi aici învelitoarea de tablă, care acoperea turnul, a fost parţial “luată de vânt” şi plouă înăuntru. Din edificiul, numit de J. Geml, primarul Timişoarei 1914 – 1919, “splendid”, au început să se prăbuşească ornamente masive, periclitând trecătorii, expresie elocventă a mizeriei timpurilor de criză în care se zbate România de 65 de ani!
Mihai Botescu, Mihai Opriş
Versiunea PDF
Mai jos este articolul publicat în nr.92 din decembrie 2010.
Accesul monumental în cartierul Fabric: Bulevardul 3 august 1919
Podul Decebal (numit anterior Podul Străzii Parcului, arh. Albert Körössy, ing. Gyözö Mihailich, 1908 - 1909, fig.1) constituie o fermecătoare poartă de intrare (simbolică) în cartierul Fabric. Podul se remarcă prin ornamentele sale unduite, tipice aşanumitului “Stil al Anilor 1900”, în curentul dezvoltat de “Şcoala de la Budapesta”. În limba română acest curent al “Stilului Anilor 1900” a fost denumit “Secession”, aşa cum se numea în limba germană mişcarea similară de la Viena (în maghiară: szeceszió). Adepţii săi proclamaseră “secesiunea”, ruptura definitivă, irevocabilă cu arta perioadei anterioare, încercând să creeze o artă şi o arhitectură complet nouă (în realitate ideal legitim al fiecărei noi generaţii de artişti).
Splendidele edificii, ce le descriem în continuare, s-au construit toate pe terenul fostei “Esplanade”, câmpia pe care până în anul 1892, când s-a renunţat la caracterul de fortăreaţă militară al cetăţii Timişoara, era interzis a se construi.
Depăşind podul, se impune privirii Palatul Neptun (Splaiul Nistrului 1, arh. şi proprietar iniţial László Székely, aut. de construire 30.03.1912, terminat 1914, fig.1). Edificiul a adăpostit multă vreme o baie publică de mari dimensiuni, care avea şi un bazin de înnot (Hungária Fürdö, apoi Baia Neptun). Compoziţia clădirii este dominată de volumele mari, jucate, ale acoperişurilor. Faţada principală, orientată spre pod, prezintă un amplu fronton cu forme unduite. Sub fronton ferestrele sunt ancadrate de pilaştri ionici cu capitele plate, un motiv decorativ care va marca întreaga creaţie ulterioară a arhitectului Székely.
De partea cealaltă a străzii, vizavi de Palatul Neptun, se remarcă, Poarta Parcului Regina Maria, cel mai vechi parc al Timişoarei, denumit şi Parcul Coronini (1862), apoi Parcul Orăşenesc, şi Parcul Poporului. Poarta formează împreună cu podul şi Palatul Neptun un ansamblu stilistic reuşit, unitar şi expresiv.
Alipit Palatului Neptun este Palatul Székely, al mamei arhitectului (Bd. 3 Aug. Nr.1, aut. de construire 8.03.1911, aut. de locuire 24.10.1911 - edificiul s-a ridicat în numai 7 luni şi jumătate, frontonul său apare parţial pe fig.1). Valoarea deosebită a acestui edificiu o reprezintă limbajul plastic bazat pe decorurile “geometrizate”, simple, abstracte, deseori pătrate, corespunzând limbajului “Secesiunii Vieneze” şi prevestind căile pe care arhitectura mondială le va străbate în deceniile următoare. Din păcate la parterul acestei elegante clădiri, deasupra intrării de la colţul dintre Bd. 3 August şi Str. Linţia, s-a construit recent o oribilă copertină în stil “kitsch” (adică de cel mai prost gust).
Palatul Karl Kunz (Bd. 3 Aug. nr. 2, aut. construire 6.09.1902, aut. locuire 29.10.1903, fig.2,3) se remarcă prin dinamismul ornamentelor sale ondulate. Din păcate şi în acest caz, numeroase ornamente s-au pierdut: “săgeata” metalică decorând acoperişul, sculptura monumentală reprezentând un leu care încorona colţul clădirii, “fecioarele” sculptate amplasate între ferestrele de la etajul II, ca şi decoraţiile florale, ce împodobeau balustrada balconului de la etajul I (sculpturi şi ornamente care apar pe numeroase fotografii istorice).
La Palatul Franz Anheuer (Bd. 3 Aug. nr. 5, aut. construire 21.05.1900, aut. locuire 1.04.1901, fig.4) se remarcă personajele feminine şi lirele aurite care decorează etajul II, precum şi ornamentele corespunzătoare curentului Secession.
Faţada Palatului Haymann (Bd. 3 Aug. nr. 7, aut. construire 18.06.1900, aut. locuire 4.04.1901, a doua clădire din dreapta în fig.5) corespunde stilului eclectic istoricist (neobaroc). Deşi cele două palate au fost construite concomitent, ele denotă expresii plastice complet diferite: unul era foarte “modern” pentru timpul respectiv, cel de al doilea, cel cu decoraţiile neobaroce, “anacronic”.
Palatul Miksa Steiner (Bd. 3 Aug. nr. 9, aut. de construire 4.06.1901, aut. de locuire 17.04.1902, fig.5: când încă mai exista “Canalul Morilor” şi podul peste acesta) se remarcă prin traveea cu intrarea principală subliniată printr-o rezolvare plastică unică în Timişoara: între etajele I şi II şi deasupra etajului II sunt reprezentate o provă şi o pupă de corabie! Semnificativ este şi turnul marcând colţul clădirii spre Piaţa Micloşi. Din păcate şi aici învelitoarea de tablă, care acoperea turnul, a fost parţial “luată de vânt” şi plouă înăuntru. Din edificiul, numit de J. Geml, primarul Timişoarei 1914 – 1919, “splendid”, au început să se prăbuşească ornamente masive, periclitând trecătorii, expresie elocventă a mizeriei timpurilor de criză în care se zbate România de 65 de ani!
Mihai Botescu, Mihai Opriş
Versiunea PDF
Abonați-vă la:
Postări (Atom)