Fabric – C’est moi

    Ceea ce-l frapează pe străinul venit la Timişoara este prezenţa în oraş a mai multor locuri cu aspect de centru.

Inima Fabricului este Piaţa Traian, alimentată de străzile-vene care se răstoarnă brusc în artere atunci când eşti nevoit să te integrezi fluxului ce se îndepărtează de acest cord dreptunghiular.

Faţă de anii când treceam zilnic (de fapt, eram mânat) pe aici de câteva ori, multe s-au schimbat, deşi aerul unei continuităţi există. L-ar da pozele făcute din diferite unghiuri de pe clădiri, întotdeauna gata să-şi ia zborul. Realitatea-i că ar trebui fotografiat cel puţin din minut în minut. S-ar observa şi mişcarea trecătorilor, şi felul cum se mută lumina, asupra lor şi asupra zidurilor. S-ar vedea şi apăsarea subtilă, dar cu atât mai dramatică a amurgului, când unui suflet tânăr îi cresc fără greş aripi cu bătaie scurtă sau, mai degrabă, ceea ce-i din cale-afară de trist, aripi cu bătaie iluzorie, ce se împleticesc printre murii scorţoşi, în rutina posacă, pragmatică a indivi­zilor cârtierului, pe care tot îi vezi şi-i vezi şi-i revezi.

Uimitor mi se pare că piaţa continuă să se menţină şi astăzi, când trec prin ea, o dată la câţiva ani, când nu-i mai dau tributul meu de sânge, când nu mă mai extind orgolios din perete-n perete, din om în om, până la exclamaţia supremă "Piaţa Traian - c'est moi!"

   Acolo unde a fost clubul muncitoresc s-a instalat un atelier de vulcanizare. Geamul prin care privesc îmi dă iluzia de vechime, de cumul al atâtor şi atâtor imagini, dar parcă poţi sa ştii?! Aici în fiecare seară se spărgea câte ceva, simţurile însetate îşi purtau posesorul (posedatul!) ba într-o parte, ba într-alta, după semnele abia arătate, pe fondul înşelător de apatic, ale vehemenţei, ale vacarmului, ale încăierării. Aici am văzut prima dată doi autori de cărţi, Mihu Dragomir şi Nicolae Tăutu, i-am măsurat îndelung, am tot experimentat distanţele faţă de ei. Dan, colegul meu de bancă, astăzi un redutabil hispanist, i-a recitat la ureche, în pauza întâlnirii, scriitorului militar poemul kilometric pe care tocmai îl terminase în ora de P.A.P. sau de rusă. Bănuindu-l de tentativa afirmării cu orice preţ, am pufăit indignat la auzul versului  "disperarea linge pietrele", pe când vocea în schimbare a prietenului meu căpătase accente cu adevărat exasperate, încât m-am întors cu spatele ca să pot da drumul râsului nervos.

Tot aici aveam să asist pentru prima dată (elev în penultima clasă de liceu) la un caft ca-h filme, parte integrantă a serii de dans, între băieţii cartierului şi studenţi, tranşat categoric în favoarea celor dintâi. Faţa nobil însângerată a unui student, argumentele lui asupra nevino­văţiei şi nonviolenţei, dezvoltate într-o frumoasa curgere, mi-au stârnit invidie şi o strivitoare admiraţie, dar m-au şi învăţat o lecţie - să nu mă laud cu şcolile mele în faţa micilor şi marilor golani şi bătăuşi ce dominau zona şi cu care, din motive de securitate, a trebuit să mă fac haver.

O cu totul altă stare am avut neputând să intervin pentru bucovineanul bătut fără motiv de chelneri în berăria de la subsol. El, salahorul dezrădăcinat, slăbănog, pierdut în pantalonii largi şi în uriaşele cizme de cauciuc, ne cântase, puţin mai înainte, cu limpede şi insuportabilă deznădejde "Că streinu-i ca pelinu / în pelin mai pui zahăr / Da' streinu-i tot amar". Acum se ferea încetinit în faţa agresorilor şi-i ruga cu glas întretăiat să-i dea numai la cap, să-i ocrotească stomacul, pentru că are un ulcer urât. Şi aceia se înfuriau şi mai tare, îl plezneau cu poftă şi în cap, şi la stomac, să nu mai aibă pretenţii. într-un târziu a apărut tacticos miliţianul, care a scos caietul de procese- verbale, hotărât să-l încondeieze pe bucovinean pentru tulburarea ordinei publice.

Cofetăria a rămas tot acolo, cu aceleaşi prăjituri lâncede în vitrină, dar grădina de vară a dispărut. Aici veneam cu Genu în preajma vreunui examen şi, porniţi să îngrăşăm subit porcul, ne turnam conţinutul unei fiole de cofeină în suc, ca să putem citi toată noaptea.

O altă pivniţă celebră era pe Anton'Parin. În locul ei vei da peste depozitul de geamuri. Ne arătam în ajunul Anului Nou, luam un rom mic pentru a ne monta. Lumpeni tineri şi bătrâni (mai ales cocişi) aveau să petreacă în infernul nu prea adânc, prin învârtejirea fumului gros şi a sunetelor închipuind melodii de chef româneşti şi ungureşti, scâncite de un moş urduros şi cu buboaie năvalnice pe figură la o scripcă ieşită din uz. Urmau să se prezinte cei cu capra; în schimbul unei monede de trei lei, ţigăncuşa îşi dezvelea pentru o clipă sânii. Plecam spre săli de petrecere un pic mai scuturate, lăsându-i pe mâna unei fericiri neatinse de nici uri dubiu.

    N-a rămas, pe Mareşal Joffre, casa lui Kuliner Peter (cel care scria mizerabil, dar desena grozav, pentru că luase lecţii cu marele Podlipny) şi a lui Hild Robert (care în ziua de Sabat, în ciuda protestelor dirigintelui, stătea singur în picioare cât durau cursurile). în locul acelei case e un spaţiu, un interval între două blocuri.

de Viorel Marineasa  

Actuala Piaţă Traian

Cu permisiunea redacţiei Monitorului Primăriei Timişoara, preluăm articole care prezintă în detaliu istoria şi arhitectura cartierului Fabric.

Mai jos este articolul publicat în nr.96 din aprilie 2011.

VIII. Actuala Piaţă Traian

 Existenţa cetăţii şi a esplanadei, câmpia pe care era interzis a se construi (planul acesteia la data de 14.04.1772), au marcat profund structura urbană a Timişoarei. Limita exterioară a fortificaţiilor a constituit-o glacis-ul, o lucrare de fortificare din pământ executată cu pantă spre inamic, pentru a „acoperi“ fortificaţiile de focul artileriei inamice. Spre nord, unde nu existau mlaştini naturale, s-a amenajat „Inondations Terrain”, terenul destinat inundării în cazul unui asediu. Terenul era traversat de diguri dispuse în lungul tirului artileriei din cetate. Acestea aveau menirea a reţine apa în caz de asediu, ca să nu se scurgă repede - ci să „băltească“, ceea ce nu ar fi permis inamicului să poată săpa tranşee. Spre exterior „Inondations Terrain” era mărginit de contraglacis, teren cu pantă spre cetate pentru a reţine apele. De la contraglacis spre exterior se întindea esplanada.
 
La est de esplanadă s-a întemeiat „suburbia” Fabric, a cărei construire s-a aprobat în anul 1744. Aceasta era formată din două cartiere: Fabricul Rascian (Fabricul Sârbesc, cartier locuit de ortodocşi – în care locuiau şi românii) şi Fabricul German, locuit de germani. Fiecare cartier era organizat în jurul intersecţiei a câte două străzi perpediculare: actualele Str. Dacilor - Ştefan cel Mare şi Mihalache, respectiv Ştefan cel Mare şi Şcolii (Schulgasse – aceasta era denumirea străveche a străzii).

Aproximativ în anul 1760 suburbia avea aspectul unui sat bănăţean de câmpie, format din case izolate, amplasate cu latura mică spre stradă. De la actualul „Podul Dacilor” până la fabrica de bere, construită începând din 1744 pe amplasamentul actual (al treilea amplasament în istoria fabricii), „Uliţa Mare” (Hauptgassen, Dacilor - Ştefan cel Mare) era mărginită numai de „case parter, unele din zidărie, altele din împletitură de nuiele cu lut”.

La nord şi est de intersecţia Str. Dacilor cu Str. Mihalache s-a amenajat Piaţa Principală, actuala Pţa. Traian. Ca formă în plan, aceasta reprezenta o replică la scară mai mică a Pieţei Principale din cetate, actuala Pţa. Unirii. Singurele construcţii care se păstrează din secolul al XVIII-lea sunt biserica ortodoxă sârbească Sf. Gheorghe (construită 1745 – 1755, de care au aparţinut şi românii până în 1863) şi monumentul din piaţă. Pe planurile din anii 1760 pe acest loc este indicat deja un monument, anterior deci anului 1774 consemnat pe monumentul actual.

Pe un plan din 1786 apar primele clădiri formând un front continuu parţial pe latura de nord a pieţii, front tipic pentru arhitectura urbană, rar întâlnit în satele bănăţene de câmpie.

Iniţial biserica şi turnul ei dominau cartierul (biserica având la intrare coloane - ce astăzi nu mai există - înainte de a se supraînălţa turnul, aut. construire 16.10.1890, şi a se clădi edificiul din dreapta ei - aparţinând şi astăzi comunităţii sârbeşti - Str. Mihalache 1, aut de construire 1894, terminat la 29.07.1895).

Mihai Botescu, Mihai Opriş
 
 Versiunea PDF

Descoperă cartierul istoric al Timişoarei: Fabric

De unde veneau toate lucrurile bune în Timişoara şi plecau peste mări şi ţări?

Află mai multe poveşti de la istoricii oraşului, condimentate cu muzică, texte ale unor scriitori importanţi, scenete de teatru haioase şi interactive, tururi ghidate ale celor mai frumoase clădiri din cartier.

UNDE? Piaţa Traian. În caz de ploaie, Biserica Millenium.

CÂND? Sâmbătă, 3 noiembrie 2012, ora 14:30

Află trecutul cartierului tău şi povesteşte-l şi altora!

Atelierul de pictură pe sticlă

În data de 25.10.2012, elevii şcolii cu clasele I-VIII Nr.21 Vicenţiu Babeş din Timişoara au descoperit noi tehnici de pictură şi simboluri ale cartierului în care învaţă sau locuiesc. 

Pentru cartierul Fabric, animatorii Fundaţiei Rubin au pregătit fotografii reprezentând stilul arhitectural din  zonă, piaţa Traian, biserici, fabrica de bere şi alte clădiri reprezentative.

Din clasele a V-a şi a VI-a, la atelier au participat 50 de elevi care au învăţat cum pot transpune fotografiile pe sticlă, prin pictarea acesteia cu diferite culori (transparente sau opace), cu pastă contur sau plumb aplicat, modelele devenind originale, în funcţie de preferinţe.

Pictura pe sticla este o tehnică specială care presupune tehnica vitraliului, folosind materiale din sticlă colorată. Se realizează în faze distincte, straturile de culoare fiind aşternute prin suprapunere. Creaţiile copiilor atrag atenţia prin culori vii, armonioase, cu aspect decorativ.

În urma atelierelor au rezultat lucrări deosebite pe care vă invităm să le descoperiţi în fotografiile de mai jos.

Ora de istorie

Cartierul Fabric şi-a câştigat numele datorită fabricilor construite pe teritoriul său, iar apariţia sa datează de prin anul 1718..

Dimineaţa zilei de marţi, în locul unei ore obişnuite de istorie, în clasa a 8-a a Şcolii Generale 21, elevii au avut ocazia să-l cunoască pe istoricul Ioan Haţegan şi să parcurgă împreună perioada evoluţiei oraşului Timişoara şi a cartierului Fabric.

Profesorul Haţegan a adus la viaţă faptele istorice, împletindu-le cu poveşti eroice care au fascinat elevii din auditoriu. Rând pe rând au fost prezentate într-o manieră atractivă informaţii istorice de la primele urme ale locuirii umane la atacurile otomane sau atmosfera fostul cartier Palanca Mare distrus de un incendiu misterios. Povestirile ce descriau bătăliile şi forţa lui Pavel Chinezul – comite de Timişoara între 1478-1494, influenţa lui Mihai Viteazul şi isprăvile oastei sale, au continuat cu recreerea traseului vechi al Timişului Mic (Bega de azi) şi a fabricilor din cartier (fabrica de bere, pantofi, de mătase, de produse chimice). Până prin 1868, zona Fabric reprezenta „inima şi plămânul economic” al oraşului Timişoara... Aşa a rămas în memoria locului vorba „toate lucrurile bune vin din Fabric”, dovadă că pantofi produşi în Fabric au fost încălţaţi chiar şi de preşedintele american Harry Truman. 

Prezentarea s-a încheiat cu premierele Timişoarei şi cu mesajul încurajator pentru elevii prezenţi că fiecare, prin muncă şi pasiune, poate continua tradiţia oraşului de a fi inovator şi de a realiza lucruri de calitate.